Cuie si suturi

La un moment dat vorbeam despre cuie si spuneam ca fiecare persoana care trece prin tine infige adanc cate un cui... si practic noi suntem suma cuielor inghesuite in inima, in creier, intre buze. Atunci aveam problema trairii cu ele avand grija sa nu ruginească, acum intreb: Daca simți ca se apropie vertiginos un cui major care e posibil sa te rupa pe din doua, insa daca te tragi intri in altul la fel de mare, cum naiba marșezi in rahatul asta. Nimic nu e corect. Nici măcar soluția de eschiva nu-ti rămâne câteodată. Nu ai alta șansă decât sa-ti formezi noi sechele si noi santuri de care se vor lovi persoanele care te vor intalni in viitor. Problema este ca de obicei rugina nu-i face mai buni pe oameni, ci mai rai. Mai neimplicati. Mai seci. Mai reci. Si nici suturile nu-i fac mai buni, ci doar leaga partile sfasiate din ei cu cicatrice oribile.

Cateodata am cosmaruri

Eram pe autostrada, dar nu una neaosa, ci una ca alea din filme: serpuita si incolacita de ametesti. Dedesubt era un mare lac indefinit, negru, cu multa matasea braoastei. Mirosea urat. Conduceam Citroenul meu alaturi de inca patru persoane. Era si o tipa, dar nu-mi dau seama cine. Podul pe care eram incepuse sa se sfarame, dar nu era singurul, totul in jur se prabusea. Mergeam din ce in ce mai repede. Din loc in loc erau filtre ale politiei si blocaje cauzate de bucatile de pod care lipseau. Parca era foarte cald- din ce in ce mai cald; o caldura din aia umeda si lipicioasa. Incepusem sa simt cum usor-usor imi cresteau ciuperci. Da, ciuperci in foma de cornulete si bastonase pe umeri. Au picioruse, insa palaria e in formele respective. Cineva din masina spune ca trebuie sa ajungem cat mai repede la spital, ba chiar imi si spune ce trebuie sa iau ca sa-mi treaca. E un acid care are 20+ litere pe care nici treaza nu sunt sigura ca exista. Ajungem intr-un final la spital, in orasul Giurgiu. La poarta sunt intrebata daca am bratara. Normal ca da, doar intru peste tot, si incantata scot la vedere bratara alba. Sunt lasata inauntru unde ajung la priveghiul lui Nicusor Ceausescu. Ma trezesc. Mindfuck.

Cea mai frumoasa vara de vacanta

S-a intamplat cand aveam cam 11 ani. Ma plictiseam groaznic asa ca mama s-a hotarat sa ma "tarasca"dupa ea la munca. Pe vremea aia lucra la Jurnalul Cultural. Ma lua in fiecare dimineata putin prea devreme pentru un copil in vacanta, la moliere, rontaiam ceva si incepeam treaba. Fie ca ma jucam in curtea imensa si verde sau eram trimisa cu carul sau cu clasicele Dacii 1300 la filmari eram cel mai fericit copil. Atunci m-am indragostit de Ionescu - pentru ca am vazut repetitiile pentru  "Lectia" la Act si nu-mi dau seama de ce, dar m-au impresionat profund. Exceptand faptul ca prima intrebare a fost "de ce e asa de batrana eleva?". Intr-o zi l-am cunoscut pe domnul Besoiu si dupa interventia de la jurnalul de seara i-am spus ca spune niste lucruri foarte interesante- eu am fost foarte mandra, dar cred ca inca se mai rade in televiziune pe tema asta. Cred ca aia era perioada in care eram indragostita de Cezar, baiatul care prezenta jurnalul. Cand intr-o buna zi a aparut bronzat negru si toata lumea se dadea peste cap cu machiajul numai eu faceam niste ochi mari si sclipitori si ma bucuram- pentru ca ii statea mai bine, doar avea ochii verzi. Mergeam la toate expozitiile posibile si rontaiam din toate piscoturile. Inca nu sunt sigura daca am dat la arte datorita pasiunii sau datorita acelei vacante. Tvr Cultural multumesc, o sa-mi lipsesti la fel cum imi lipsesc vremurile acelea extrem de fericite.