Cateodata am cosmaruri

Eram pe autostrada, dar nu una neaosa, ci una ca alea din filme: serpuita si incolacita de ametesti. Dedesubt era un mare lac indefinit, negru, cu multa matasea braoastei. Mirosea urat. Conduceam Citroenul meu alaturi de inca patru persoane. Era si o tipa, dar nu-mi dau seama cine. Podul pe care eram incepuse sa se sfarame, dar nu era singurul, totul in jur se prabusea. Mergeam din ce in ce mai repede. Din loc in loc erau filtre ale politiei si blocaje cauzate de bucatile de pod care lipseau. Parca era foarte cald- din ce in ce mai cald; o caldura din aia umeda si lipicioasa. Incepusem sa simt cum usor-usor imi cresteau ciuperci. Da, ciuperci in foma de cornulete si bastonase pe umeri. Au picioruse, insa palaria e in formele respective. Cineva din masina spune ca trebuie sa ajungem cat mai repede la spital, ba chiar imi si spune ce trebuie sa iau ca sa-mi treaca. E un acid care are 20+ litere pe care nici treaza nu sunt sigura ca exista. Ajungem intr-un final la spital, in orasul Giurgiu. La poarta sunt intrebata daca am bratara. Normal ca da, doar intru peste tot, si incantata scot la vedere bratara alba. Sunt lasata inauntru unde ajung la priveghiul lui Nicusor Ceausescu. Ma trezesc. Mindfuck.