Pe ape si mai tulburi

De fiecare data cand termin o carte in care ma regasesc ma intristez. E ca si cum pierd o bucata din mine pe care nu o s-o mai regasesc vreodata, iar daca ajung sa recitesc cartea respectiva ma simt ca si cum as face un lucru rusinos.
 Sunt putine carti care imi plac pe bune si cand rezonez cu toata fiinta mea, fie doar si cu un pasaj dintr-o carte, ea ramane "acolo". Acum tocmai am terminat-o pe ultima. Se inscrie in acelasi tipar mai vechi: scriitori contemporani francezi. Am avut si perioada cu americanii, dar din fericire a trecut. In fine, nu voiam sa dau lectii de literatura, ci sa expun de ce imi pare rau ca s-a terminat. Pentru ca am gasit cele mai simple si usoare, dar sensibile vorbe despre iubire, care nu ma caracterizeaza neaparat pe mine, dar care mi-au oferit perspectiva persoanei cu care impart patul. E ciudat ca de multe ori ma revolt din cauza atitudinilor oamenilor, desi teoretic inteleg ca nu suntem la fel. Cu toate astea, din cand in cand gasesc cate o carte foarte tare si foarte "umana" si realizez pe bune treaba asta.